Word's Box

MANELISTUL : E liber?
PATAPIEVICI : Da…
MANELISTUL : Seminţe?
PATAPIEVICI : Nu, mulţumesc. Aruncaţi cojile pe jos?
MANELISTUL : Păi unde sloboz să le-arunc? Nu vezi unde-i coşu'? Păi dacă mă duc pân-acolo să scuip după fiecare sămânţă nu ma ia toţi dracii de oboseală? Dă-mi matale o foaie din cartea aia şi-mi fac un cornet…
PATAPIEVICI : Vai de mine..., dar asta-i “Critica raţiunii pure”…
MANELISTUL : Are foi veline sau normale?
PATAPIEVICI : Normale…
MANELISTUL : Atunci e bune, dă-ncoa’...!
PATAPIEVICI : Nu se poate…
MANELISTUL : De ce coaie?
PATAPIEVICI : (încercând să găsească o explicaţie) Am…împrumutat-o de la bibliotecă!

MANELISTUL : Da’ de ce?
PATAPIEVICI : Ca s-o recitesc…
MANELISTUL : Păi ce? Ai mai citit-o odată?
PATAPIEVICI : Am mai citit-o de trei ori…
MANELISTUL : Coaie... tu ai o obsesie?!

PATAPIEVICI : Nu…Sunt anumite cărţi la care e bine să revii în viaţă…
MANELISTUL : Da’ despre ce e vorba?
PATAPIEVICI : E o carte de filosofie. Kant încearcă să integreze într-o concepţie unitară cele două poziţii contrare ale teoriei cunoaşterii din vremea sa, pe de o parte raţionalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke şi David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică şi cea sintetică. În cazul judecăţii analitice, adevărul derivă din analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepţie sensorială. În situaţia în care o analiză raţională nu este suficientă pentru a extrage adevărul şi este nevoie de o observaţie senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică. Evident, toate cunoştinţele valabile la un moment dat derivate din experienţă au prin urmare un caracter sintetic. În continuare, Kant împarte judecăţile în empirice sau a posteriori şi judecăţi a priori.
MANELISTUL : Hai că poate-ţi iau familia-n p..ă! Dă-te-n sânge să te bată, că io ţi-am vorbit frumos...!