Word's Box

Povestea spune că un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situaţia în care se afla să reacţioneze la fel: "E foarte bine!"
Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Din greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a spulberat regelui unul dintre degete. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .
Auzind acest lucru regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă aflată la marginea regatului său şi urmărind prada a fost capturat de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l "prepare". Unul dintre canibalii care vroiau sa dea foc “grătarului” a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţiosi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era... întreg. În concluzie l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasă, regele şi-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, a ordonat ca prietenul lui să fie eliberat.

"Ai avut drepate...", i-a spus regele prietenului proaspat eliberat, "...a fost foarte bine că mi-am retezat degetul" Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. "Imi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
"Ce vrei să spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?".
"Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine..."

Blondă, 21 ani, ochi albaştri, picioare 1,2 m, 90-60-90,aventurieră, superbă, intelectuală, statut social bun, dornică..., vând bicicletă.

Felul în care gândeşte un bărbat
În marea majoritate a cazurilor, în rubricile matrimoniale abundă anunţurile de genul "femeie tânără (cel puţin 40 de ani), fierbinte (36,6* C +/- 10%), openminde (!) ofer servicii deosebite la domiciliul clientului (doar domnilor generoşi), sună-mă! (dar să nu afle soţul)".
Că-s cocalari, agramaţi sau chiar analfabeţi, nu contează…, bani să fie (aceştia nu au miros) ...şi nici gust (?!) Ei bine, bărbaţii au... gusturi (desigur!)(unii se mulţumesc "să şi-o tragă", alţii să "v-o tragă" (scuzaţi-mi expresiile de jargon, dar tonul dur în acest caz, are scop precis) "De ce, doamne iartă-mă, să plătesc un serviciu de care nu sunt sigur (ba din contră, am păreri reprobabile) când..., chiar de mă costă însutit, merg într-un club şi mă aleg şi cu satisfacţia "vânătorii" şi cu... "serviciile aferente?"

Este greşită ideea că bărbaţii caută doar sex.
Cu toate că, cel puţin în urma declaraţiilor voastre, vă doriţi "bărbaţi de calitate" vă lăsaţi impresionate de remarci de genul "printzeso, cat de buna esti", "ce fund mishto ai" sau... "mamaaaa..., ce tziash face..."(ce drac de legătură o avea măsa cu treaba asta?! )
Credeţi-mă citind asfel de comentarii în profilele voastre, mă simt penibil că sunt bărbat, iar văzând că daţi curs acestor onomatopee, se naşte în mod implicit întrebarea "există oare evoluţie sexuală sau totul se reduce la instincte primare" Este cunoscută teoria lui Freud conform căreia subconştientul uman generează dorinţe cu conţinut sexual; în parte tind să dau dreptate acesteia, dar alfel, mi-e greu să cred că oricare individ (bărbat sau femeie) aflat pe oricare altă treapă superioară din punct de vedere socio-cultural faţă de stadiul de primitivitate se rezumă decât la sexualitate. În principiu, cred că totul se rezumă la... cerere şi ofertă.

Într-o perioadă în care indivizii societăţii actuale pun tot mai puţin preţ pe valorile morale şi spirituale, prinşi fiind într-o luptă acerbă pentru supravieţuire (oare este o exprimare exagerată?!), …pentru locul de muncă şi pentru un salariu decent, relaţia de cuplu, are pe zi ce trece tot mai puţini adepţi. NU este o scuză pentru slaba preocupare faţă de nivelul de cultură în general, în schimb acest slab interes faţă de… intelect, este oarecum justificată prin lipsa timpului disponibil atribuit acestui aspect…

Atunci când am auzit că Mihaela, “vecina de la patru”, şi-a lăsat soţul şi fetiţa pentru… un "ménage-a-trois" între ea, şeful ei şi “Rumburack” (are BMW – X6) din blocul vecin mi-am zis “cu siguranţă ne ducem dracu’…”. Ştiu că viaţa este scurtă şi că ne rămâne prea puţin din ea pentru satisfacţii... imediate, dar chiar nu mai contează nimic altceva?!

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la oficiile de stare civilă, în iunie 2009 s-a înregistrat o medie de 6,3 căsătorii la o mie de locuitori, comparativ cu un indice de 2,9 căsătorii la o mie de locuitori în luna februarie 2010. La divorţuri “stăm bine”…, cu un număr de 1552 hotărâri definitive mai multe (atenţie!) în luna februarie faţă de cea precedentă a anului 2010. Natalitatea, ca urmare a acestui fenomen, a scăzut. România tinde să îmbătrânească, evident, fără beneficiul oferit de… înţelepciunea vârstei, ci din contră, cu dezavantajul implicit al unui dezechilibru macroeconomic prevăzut pe termen lung. Cu toate încercările de redresare a acestei situaţii din partea guvernanţilor, mărirea vârstei de pensionare şi scăderea pensiilor…, să recunoaştem: am intrat într-un cerc vicios.

O relaţie de cuplu ideală este acea relaţie în care nu există certuri...
Hm! Inevitabil, indiferent de motiv, că este vorba de lucruri mai mult sau mai puţin importante, femeile, într-un fel sau altul, vor încerca să te domine punându-ţi în cadrul oricărei dispute acea întrebare încuietoare, cu tentă filozofică... "ce v-aţi face voi bărbaţii fără noi femeile...?"

Normal, niciuna din ele nu crede în superioritatea genului feminin în faţa bărbaţilor, vor doar să pună capăt acelei dicuţii ridicole şi fără sens... În niciun caz nu le invitaţi în faţa PC-urilor dumneavoastră să le puneţi următorul videoclip..., luaţi-le în braţe şi iubiţi-le... Merită!  

Mi-ar fi plăcut să-ţi pot spune acest lucru, şoptindu-ţi-l... şi apropierea buzelor mele să fie un subtil preludiu pentru întreaga zi - alta decât ar fi fost ieri, altfel decât va fi fost mâine...; să te acopăr nesătul cu săruturi, să te dezvelesc cu mângâieri...

Zeiţă a Dragostei şi a Fericirii deopotrivă cu cea a "setei de viaţă" şi a "poftei de a trăi": Ţie să-ţi dedic în fiecare zi poemul meu cel mai bun şi tot Ţie să-ţi fac templu în deşertul sufletului meu. Ţie să mă închin, arzând pe rug ofrande - doruri şi-amintiri despre ziua de mâine - deja trăită în visele mele...

Dărămând ziduri pentru a-ţi face templu..., arzând vise... pentru a trăi.

Lăsând deoparte dilema lingvistică provocată de unele cuvinte din limba română, stau şi mă întreb ce anume a dus la formarea lor... N-am să intru în etimologia acestora însă existenţa prefixelor bi~ şi tri~ în componenţa acestora îmi dau bătăi de cap. Două dintre acestea, bilă şi tricou... sunt de-a dreptul imposibile.

Există un banc care încearcă o explicaţie logică a etimologiei „bilei”,

Un poliţist găseşte pe jos o bilă. Îi dă drumul jos şi ea sare de doua ori. Mă, se gîndeste el, de ce sare bila asta de doua ori? Ia să mă duc la căpitan... Se duce la căpitan şi îi comunică faptul. Se gândeşte căpitanul, se gândeşte şi, cuprins subit de revelaţie, sare de pe scaun şi spune:
- Păi, mocofane, sare de două ori pentru că se cheamă bilă. Dacă sărea de trei ori se chema trilă.

…dar fie vorba între noi, aceleia care sare de “en-jde-ori” cum să-i spui? Enjdeorilă?!

Mă rog, hai să zicem că am rezolvat problema… enjdeorilei, dar cu tricoul cum rămâne?
Nu-mi vine în cap decât replica acea, deja ajunsă celebră: “halatul…, halatul…, cât costă halatul? ”

E clar..., am ce face la noapte.

Iarnă blândă, iarnă rea
Ia mai dă-o ’n pana mea
Ba că-i frig şi viscoleşte
Ba că-i cald... de ne-ofileşte.

Nu scriu cu pana...; cu toate că mi-aş fi dorit să-mi cumpăr una văzută cândva prin Magazinul Obor, mi-am dat seama la timp că de fapt era un „stilou cu fulgi” care nu-şi merita banii, aşa că scriu în continuare cu tastatura... în Word.

Subiectul articolului de faţă se vrea o încurajare proprie la cele citite mai devreme pe „9AM” – ştirile de seară (...de ce naiba nu-mi trimit un newsletter cu titlul „9PM”?!)
Dacă în urmă cu o lună acelaşi site mă avertiza că e cazul să-mi scot plapuma de la naftalină şi s-o duc la croitor din timp în scopul de a mă proteja de auspiciile vremii din această iarnă, această ultimă ştire încearcă să mă liniştească (oarecum!) anunţând „vreme cu temperaturi mai ridicate decât media acestei perioade”.
Na! drăcia lu’ dracu…, i-o mă conformez, dar cu Croitoru cum rămâne? Croitoru..., colegul meu care stă în maşină precum pruncul în burtă la măsa la cât de mare este şi care a dat aproape două salarii pe o pereche de clăpari Scorpio (recomandarea mea) cu gândul că nu-i de glumit cu zăpada în Bucureşti iarna asta.

Trecut de o anumită vârstă, cred..., orice bărbat, cel mai mult se teme de a nu deveni ridicol. Adevărul este că, sincer nu ştiu dacă este axioma universal valabilă a tuturor sau doar un principiu de viaţă care tinde în cazul meu să devină o manifestare aproape paranoică în relaţiile cu ceilalţi.

Viaţa fiecăruia constituie un caz particular care în mod normal ar trebui analizat fără a te lăsa pradă ispitei de a fi influenţat de generalităţi. Să judeci pe cineva după “aspectele” exterioare fără a căuta chintesenţa fiecărei trăsături sau caracteristici interioare este, din punctul meu de vedere, cea mai bună dovadă de superficialitate în gândire, desigur nu vorbesc aici despre… asocieri afective însă, să urmăreşti evoluţia vieţi unui om prin prizma unor criterii dictate de interese personale este, din punctual meu de vedere, cea mai mare greşeală de abordare a relaţiilor interumane de orice natură.

Idealist convins, stare aproape sinonimă cu naivitatea, încă mai cred în oameni, în potenţialul lor pozitiv, în calitatea acestora… La vârsta pe care o am tind să cred că acesta este un mare defect de adaptare ce face ca prostia să pară “mic copil”. Mă întreb cum să fac să nu mai cad pradă propriei mele iluzii despre lume. Ignorând-o, aş avea vreo şansă?  Nu cred în Dumnezeu – cel puţin pentru mine, prin tot ceea ce mă înconjoară, inexistenţa acestuia ţipă la propriu.
Deci…, dacă în oameni este o greşeală să cred, iar Dumnezeu nu există, atunci ce rămâne? – un imens pustiu…