Un week-end K2...este acela în care pun ceasul să sune la ora 0:00 şi îmi aloc un timp echivalent cu cel al duratei unui meci de fotbal neeşalonat pe reprize, pentru tabieturi..., (cea mai mare parte a acestuia se reduce la... dezmeticire), până să plec la serviciu.
Este intervalul orar care îmi va oferi „satisfacţia deplină” în decursul acestui sfârşit de săptămână – savuratul cafelei solubile făcută cu apă rece (că mi s-a stricat reşoul electric pe care găteam), iar apoi... working
„Sport, mişcare, sănătate...”, că în rest le am pe toate; glumesc...
Nu am timp să citesc, nu am timp să scriu, nu am timp nici să gândesc..., presupun. Rutina îşi spune cuvântul, iar ca o revelaţie a momentului realizez că nu am timp nici să mă plictisesc (eşti un tip fericit, vor spune unii...) Job-ul meu are ca obiect al muncii stress-ul. Am ajuns să interacţionez cu el..., ştiţi voi, comunicăm, facem glume, vorbim despre femei – suntem cei mai buni prieteni.
Oricum..., acest articol este mai mult genul acelora pe care le pui pe Twitter, scris nu neapărat că prietenii ţin să ştie ce faci în fiecare moment al zilei, ci mai degrabă un review a celor făcute deja, o metodă de a te convinge că n-ai uitat dracului să faci ceea ce aveai de făcut.
Aşadar, îmi voi da stingerea, ceea ce înseamnă că dorm deja, nu-i aşa?!. Dormez tranquille, Leon! Bonne nuit à vous, aussi!
NB : nu mă întreba unde lucrez ; voi fi nevoit să te împuşc după aceea…
Postări
