Word's Box

Din punctul meu de vedere, să scrii poezie este sinonim cu aceea de a-ţi pune sufletul pe masă. Orice apreciere, bună sau rea, venită din partea cititorului, este precum o judecată... şi mă întreb: "cine sunt eu să-l judec pe cel care-a ales astfel să se expună?" Să scrii poezie, este într-un fel sinonim cu aceea de a-ţi dezveli pieptul, oferindu-ţi-l scut pentru alte lucruri... mult mai profunde şi sensibile – aproape răni ale sufletului.

Există discuţii pe seama tehnicii de versificaţie, pe seama stilului abordat, se vorbeşte mult de poeţii la modă (?!), se fac aprecieri..., dar mai ales se critică şi nu este vorba de acea critică constructivă, ci de acel mod „sublim” de a-ţi vârî bocancii-n în sufletul celuilalt.  Se practică poezia pornografică catalogată de unii (vezi Reţeaua Literară a lui Gelu Vlaşin) ca fiind „de avangardă”, se practică  „scărpinişul academic”*, se mutilează limba română inventând neologisme, dar ce este cel mai important fenomen al literaturii române contemporane nouă, este faptul că se îngropă de vii poeţii. Unii au şansă...

Vă veţi fi pus întrebarea ce drac de motiv am avut să public acest articol acum, la sfârşit de an... Păi simplu: în urma bilanţului am ajuns la concluzia (în afara aceleia de a emigra în Botswana) că puţinele lucruri bune care mi s-au întâmplat în acest an, sunt de factură gastronomică..., mai exact ceea ce aş numi hrană spirituală, iar dacă am ales să scriu despre acest lucru, poezia , o fac tocmai pentru că este... săţioasă. Vorbind despre poezie, în umila mea convingere există şi delicatese. Evit să vorbesc despre clasici, dar pe care vi-i recomand în detrimentul celor „la modă” – poate singurul despre care aş vorbi, ar fi Blaga, dar poate o voi face cu un alt prilej, acest articol îl rezerv părţilor pozitive ale bilanţului meu anual.

Aşadar, ce lucruri bune mi s-au întâmplat în acest an?! Parafrazându-l (oarecum) pe Caragiale, nenumărate – două. Am avut ocazia să „cunosc”** poezia Leonidei Lari cumpărând un volum de versuri cu autograful autoarei şi respectiv să descopăr un poet care neagă faptul că a scris până acum şi altundeva decât pentru Pioneza Dintre Fese.

Cristian Oprea***, „descoperirea mea”, este unul dintre autorii blogului mai sus amintit.  Acest articol îl dedic acestuia, urându-i în primul rând inspiraţie. Dacă ar fi să-mi doresc ceva de la acesta, i-aş cere să promită că nu va renunţa niciodată la modestie oricât de mult i-ar fi apreciate textele şi nu va renunţa niciodată de a scrie în primul rând pentru sine, ca efect de preaplin al trăirilor sale interioare – să scrie „la normă” este poate cea mai mare greşeală în care ar putea cade.

Fiind ultimul meu articol pe acest an, vă urez tuturor „Cer senin şi soare-n suflet!”.

 (La mulţi ani! de Cristian Oprea)

~~~~~~~~~~~~~~~

* scărpiniş academic = expresie inventată în scop ironic folosită în sensul aceleia "o mână spală pe alta".

** link către un articol

*** articolele publicate de Cristian Oprea

La sfârşitul fiecărui an se obişnuieşte să se tragă linie... în speranţa unor concluzii pozitive. Nu cred că este om pe planeta asta să nu se gândească măcar în fugă, chiar şi superficial, la „cât de bun a fost anul” comparativ cu cel trecut. Cei de la GapMinderWorld au făcut acest lucru pentru toată lumea, iar când spun „toată lumea”, apăi chiar la toată lumea mă refer.

Nu intenţionez să fac pledoarie pentru statistică, dar în schimb să ignori date importante furnizate în urma studiilor de gen, consider că este o prostie. Începând cu pariurile sportive şi dacă vreţi, terminând cu planificări manageriale pe durate medii şi lungi ale marilor companii economice, acestea au la bază studii statistice cu date referitoare la domeniile de interes.

Mai sus amintitul site a reuşit să compileze indicatori din domenii de referinţă din sfera socială, economică şi politică a tuturor statelor lumii reuşind o reprezentare grafică interactivă de excepţie ce poate oferi de-a gata o mulţime de concluzii interesante. Articolul de faţă a pornit de la videoclipul ce urmează, primit ca feed la abonamentele RSS pe care le-am strâns de-a lungul timpului şi care poate servi şi ca tutorial pentru felul în care poţi folosi respectivul studiu.

Tot învârtind şi răscolind datele respective, preocupat, deh, ca tot românul de nivelul de trai şi folosindu-mă de facilitatea de zoom a graficului, am realizat că cel puţin din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor, stăm mai rău decât state considerate ca aparţinând lumii a 3-a.

...şi evident mi-am pus întrebarea "cum dracu de în Botswana se câştigă mai bine ca-n România?"...păi simplu: că până şi la capitolul corupţie stau mai bine ca noi (corupţie vs. venit)
Aşa cum spuneam la începutul articolului, acum spre sfârşitul acestui an... trag linie şi concluzionez: Vai de capul guvernanţilor noştrii...! Oare pentru Botswana îţi trebuie viză?!

Pentru a vă juca în voie şi pentru a trage propriile concluzii folosiţi-vă de link-ul din paragraful precedent. Pe pagină găsiţi un pdf-eu care îţi va clarifica despre ce şi cum poţi folosi graficul şi deasemenea aveţi butonul "How to use". Enjoy, my friends!

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era. Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor "Pliiin!" Profesorul a scos de sub catedră o ceaşcă cu cafea pe care a turnat-o în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au izbucnit în râs...

"Acum..., a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit, aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut, în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte. Dacă veti începe cu nisipul, a continuat el, nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele. La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante. Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu soţia în oraş la cină, joacă golf..., vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv. Ai în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentă ceaşca de cafea. Profesorul i-a răspuns zâmbind: "Mă bucur că întrebi asta. Ea vrea doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru o ceaşcă de cafea, băută împreună cu un prieten.

Ţin minte cum, adolescent fiind, în vacanţă la ţară m-am oferit să-l ajut pe bunicu să "optimizeze" o suprafaţă de teren dintr-o livadă pe care până la vremea respectivă, doar se cosise fânul. Terenul, cam în pantă, deh, ar fi trebuit cât de cât nivelat în prealabil...Aşadar, m-am trezit a doua zi cu noaptea în cap pus pe fapte mari. "Înarmat" cu o sapă şi o casma, ţin minte că pe la ora şase deja săpam cu sârg. Sincer, nu realizez nici acum sub impulsul cărei gândiri ilogice am încurajat acea idee... Cert este faptul că în jurul prânzului, îl văd şi pe taică-miu pe drumul de căruţe ce şerpuia printre pomi, venind agale cu un ulcior de apă în mână şi cu un săcotei de mâncare pe umăr.

După ce m-am şters de sudoare cu maieul pe care îl pusesem pe cap în loc de bandana să nu fac insolaţie şi după ce mi-am tras sufletul, după ce m-am bucurat de prilejul de pauză şi că puteam să mai schimb şi eu o vorbă cu cineva după atâtea ore de muncă solitară, după ce am contemplat împreună munca depusă până atunci şi locul cu o întindere de vreo..., zic eu, şase sute de metrii pătraţi (20x30) şi... diferenţă de nivel de vreo patru, în aşteptarea unui cuvânt de apreciere, îl întreb pe tata: "Tată, cât trebuie să mai sap?" Răspunsul a fost implacabil: "Tot tată..., tot!". "Păi trăiţi-ar nervi lu' matale..., eu sunt escavator?" Înţelesesem deductiv până atunci necesitatea muncii şi satisfacţia acesteia, dar... "hai s-o facem cu cap, putem planta vie în loc de cartofi, că solul se pretează la ambele tipuri de culturi..., e nisipos", i-am zis, dar nu, "cartofii erau mai rentabili că se făceau mai repede".

A doua zi eram plecat la munte cu prietenii şi patalamaua pusă de tata precum că nu-mi place munca şi nu sunt bun de nimic. Adevărul este că nici în ziua de azi...,  chiar ieri am sosit de la ţară, pe locul respectiv nu este plantat nimic.

Dacă eşti unul dintre aceia care încă mai cred că relaţia de cuplu este precum şahul, că se "joacă" în doi, vă înşelaţi amarnic.

Nu întotdeauna, mai mereu... vine în "vizită" şi uită să mai plece. Îţi pui întrebarea cu ce ai greşit în faţa lui Dumnezeu, dacă e să existe unul, să te pedepsească de două ori pe an, de Paşti şi de Crăciun, cu aceeaşi pacoste - soacra. Nimic de zis, primele 2 luni eşti amabil, îngăduitor..., că deh, doar vrei să rămâi în propria casă şi să mănânci mâncare caldă, nu-i aşa? Începând cu a treia lună, deja este prea mult; ştiţi voi: vine omul, stă oleacă, mai discută, dar şi pleacă...

MANELISTUL : E liber?
PATAPIEVICI : Da…
MANELISTUL : Seminţe?
PATAPIEVICI : Nu, mulţumesc. Aruncaţi cojile pe jos?
MANELISTUL : Păi unde sloboz să le-arunc? Nu vezi unde-i coşu'? Păi dacă mă duc pân-acolo să scuip după fiecare sămânţă nu ma ia toţi dracii de oboseală? Dă-mi matale o foaie din cartea aia şi-mi fac un cornet…
PATAPIEVICI : Vai de mine..., dar asta-i “Critica raţiunii pure”…
MANELISTUL : Are foi veline sau normale?
PATAPIEVICI : Normale…
MANELISTUL : Atunci e bune, dă-ncoa’...!
PATAPIEVICI : Nu se poate…
MANELISTUL : De ce coaie?
PATAPIEVICI : (încercând să găsească o explicaţie) Am…împrumutat-o de la bibliotecă!

Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic şi de neinsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun.
Ajută-mă, învaţă-mă… cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală…, poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adaugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un ineluş de aramă şi-l întinse băiatului adăugând:
- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani şi nici în ruptul capului să nu-l dai pe pe mai puţin de un ban de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede…!