Word's Box

BabyButterflyEffect:
E inexplicabil pentru toti, cum o persoana frumoasa,isteata si devreme acasa este totusi singura... Dar de cele mai multe ori, explicatia e dureros de simpla: sunt singure, fiindca multe dintre aceste persoane, invingatoare in diverse domenii, nu reusesc sa ramana si castigatoarele unei inimi ...... Si cine ar putea spune a cui e vina?
Unor astfel de persoane li se aduce la cunostinta ca sunt imposibile, pretentioase, distante, ca nu se poate apropia nimeni de ele. Eu as zice dimpotriva.Multe sunt extrem de sociabile si de prietenoase. Chiar extrem.Dar sunt persoane cumplit de incomode, spun intotdeauna ce gandesc si nu neaparat in cuvinte (le ajuta foarte mult ochii si atitudinea), traiesc intr-un ritm foarte sustinut si mai intotdeauna reusesc sa ii sperie pe oameni, cu intensitatea trairilor lor. Sunt persoane pe care orice bucurie le face sa explodeze, dar si orice tristete le dezintegreaza. Si au nevoie de un real sprijin afectiv. De un umar intotdeauna aproape, atunci cand privirea e umbrita de lacrimi. Dar, de obicei, primesc doar motivatii.Intr-un ocean de fricosi sau indiferenti, astfel de persoane ce ar trebui sa faca?Sunt persoane care nu pot ramane langa un partener, daca nu le e bine sufleteste. Indiferent de ce alte avantaje ar putea beneficia. Si sunt nevoite sa ramana... iubitele vantului. Si e chiar vantul. Si chiar daca e "rece", am cunoscut persoane care prefera raceala vantului, decat fulgii de nea a unei iubiri de iarna... .

Totodata este ciudat , chiar nostim uneori , cum uneori iubirea seamana mai mult cu ura decit cu prietenia,iubim si totusi urim ,iubim si totusi ii ranim pe oamenii apropiati noua...poate nu vrem sa se intimple cu adevarat si totusi o facem,crezind ca iubirea ne da dreptul sa gresim ,dezchizind rani in sufletul celorlalti...

spunem mereu: "am facut-o pentru ca te iubesc,totul este din prea multa iubire."..care uneori sufoca persoana iubita,fara sa ne dam seama sau sa ne dorim acest lucru...si totusi cit de mult gresim...Noi si iubirea sufletului nostru ne pierdem undeva in infinit,printre rautati si egoism si ajungem la sfirsit sa ne pierdem intre regrete si pareri de rau si,toate astea doar pentru un simplu motiv,pentru ca nu intelegem ce inseamna cu adevarat sentimentul cu numele IUBIRE....confundam IUBIREA cu DRAGOSTEA...dar niciodata acestea doua nu vor putea sa invinga adevarata PRIETENIE.

Acesastă postare se vrea un comentariu la un articol de pe blogul unui vizitator - BabyButterflyEffect

Scriu aici din motiv că persoana în cauză (cel puţin la momentul actual) şi-a setat profilul pe Netlog astfel încât "doar prietenii" au acces la a face vreo notă (observaţie, cometariu) însemnărilor ei. Este de înţeles grija de a-ţi tria prietenii, dar să excluzi din start posibilitatea să fii cometat(ă) îmi pare o exagerare la… a fi prevăzător.

Aşadar, plecând de la premisa că cele scrise de fiecare dintre noi constituie o reflecţie a trăirilor noastre interioare (preocupări, idei personale etc.) şi că doar prin dialog se poate ajunge la perfectarea acestora, cel puţin din punct de vedere calitativ, prin aceea de a te substitui conceptului, dacă vreţi, de a fi un sistem fizic deschis (schimbul de informaţie - osmoză informaţională*) îmi este imposibil să nu întreb, referitor la cele conţinute în articolul cu pricina - să fie vorba de suficienţă (prea bun pentru cei din jur)?!

Suficienţa în acest context, nu are neapărat un caracter negativ. Este binecunoscută maturizarea psihic-emoţională a femeilor la o vârstă mai fragedă decât cea a bărbaţilor (vezi vârsta de 24 de ani pe care o ai). Sub toate aspectele, o femeie finalizează perioada pupertară exact la vârsta ta, comparativ cu cea a bărbaţilor, la care perioada pubertară se finalizează în totalitate, în jurul vârstei de 26, chiar 28 de ani... (ce-i drept, unii nu se maturizează nici la 40...)