Word's Box

Din punctul meu de vedere, să scrii poezie este sinonim cu aceea de a-ţi pune sufletul pe masă. Orice apreciere, bună sau rea, venită din partea cititorului, este precum o judecată... şi mă întreb: "cine sunt eu să-l judec pe cel care-a ales astfel să se expună?" Să scrii poezie, este într-un fel sinonim cu aceea de a-ţi dezveli pieptul, oferindu-ţi-l scut pentru alte lucruri... mult mai profunde şi sensibile – aproape răni ale sufletului.

Există discuţii pe seama tehnicii de versificaţie, pe seama stilului abordat, se vorbeşte mult de poeţii la modă (?!), se fac aprecieri..., dar mai ales se critică şi nu este vorba de acea critică constructivă, ci de acel mod „sublim” de a-ţi vârî bocancii-n în sufletul celuilalt.  Se practică poezia pornografică catalogată de unii (vezi Reţeaua Literară a lui Gelu Vlaşin) ca fiind „de avangardă”, se practică  „scărpinişul academic”*, se mutilează limba română inventând neologisme, dar ce este cel mai important fenomen al literaturii române contemporane nouă, este faptul că se îngropă de vii poeţii. Unii au şansă...

Vă veţi fi pus întrebarea ce drac de motiv am avut să public acest articol acum, la sfârşit de an... Păi simplu: în urma bilanţului am ajuns la concluzia (în afara aceleia de a emigra în Botswana) că puţinele lucruri bune care mi s-au întâmplat în acest an, sunt de factură gastronomică..., mai exact ceea ce aş numi hrană spirituală, iar dacă am ales să scriu despre acest lucru, poezia , o fac tocmai pentru că este... săţioasă. Vorbind despre poezie, în umila mea convingere există şi delicatese. Evit să vorbesc despre clasici, dar pe care vi-i recomand în detrimentul celor „la modă” – poate singurul despre care aş vorbi, ar fi Blaga, dar poate o voi face cu un alt prilej, acest articol îl rezerv părţilor pozitive ale bilanţului meu anual.

Aşadar, ce lucruri bune mi s-au întâmplat în acest an?! Parafrazându-l (oarecum) pe Caragiale, nenumărate – două. Am avut ocazia să „cunosc”** poezia Leonidei Lari cumpărând un volum de versuri cu autograful autoarei şi respectiv să descopăr un poet care neagă faptul că a scris până acum şi altundeva decât pentru Pioneza Dintre Fese.

Cristian Oprea***, „descoperirea mea”, este unul dintre autorii blogului mai sus amintit.  Acest articol îl dedic acestuia, urându-i în primul rând inspiraţie. Dacă ar fi să-mi doresc ceva de la acesta, i-aş cere să promită că nu va renunţa niciodată la modestie oricât de mult i-ar fi apreciate textele şi nu va renunţa niciodată de a scrie în primul rând pentru sine, ca efect de preaplin al trăirilor sale interioare – să scrie „la normă” este poate cea mai mare greşeală în care ar putea cade.

Fiind ultimul meu articol pe acest an, vă urez tuturor „Cer senin şi soare-n suflet!”.

 (La mulţi ani! de Cristian Oprea)

~~~~~~~~~~~~~~~

* scărpiniş academic = expresie inventată în scop ironic folosită în sensul aceleia "o mână spală pe alta".

** link către un articol

*** articolele publicate de Cristian Oprea

La sfârşitul fiecărui an se obişnuieşte să se tragă linie... în speranţa unor concluzii pozitive. Nu cred că este om pe planeta asta să nu se gândească măcar în fugă, chiar şi superficial, la „cât de bun a fost anul” comparativ cu cel trecut. Cei de la GapMinderWorld au făcut acest lucru pentru toată lumea, iar când spun „toată lumea”, apăi chiar la toată lumea mă refer.

Nu intenţionez să fac pledoarie pentru statistică, dar în schimb să ignori date importante furnizate în urma studiilor de gen, consider că este o prostie. Începând cu pariurile sportive şi dacă vreţi, terminând cu planificări manageriale pe durate medii şi lungi ale marilor companii economice, acestea au la bază studii statistice cu date referitoare la domeniile de interes.

Mai sus amintitul site a reuşit să compileze indicatori din domenii de referinţă din sfera socială, economică şi politică a tuturor statelor lumii reuşind o reprezentare grafică interactivă de excepţie ce poate oferi de-a gata o mulţime de concluzii interesante. Articolul de faţă a pornit de la videoclipul ce urmează, primit ca feed la abonamentele RSS pe care le-am strâns de-a lungul timpului şi care poate servi şi ca tutorial pentru felul în care poţi folosi respectivul studiu.

Tot învârtind şi răscolind datele respective, preocupat, deh, ca tot românul de nivelul de trai şi folosindu-mă de facilitatea de zoom a graficului, am realizat că cel puţin din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor, stăm mai rău decât state considerate ca aparţinând lumii a 3-a.

...şi evident mi-am pus întrebarea "cum dracu de în Botswana se câştigă mai bine ca-n România?"...păi simplu: că până şi la capitolul corupţie stau mai bine ca noi (corupţie vs. venit)
Aşa cum spuneam la începutul articolului, acum spre sfârşitul acestui an... trag linie şi concluzionez: Vai de capul guvernanţilor noştrii...! Oare pentru Botswana îţi trebuie viză?!

Pentru a vă juca în voie şi pentru a trage propriile concluzii folosiţi-vă de link-ul din paragraful precedent. Pe pagină găsiţi un pdf-eu care îţi va clarifica despre ce şi cum poţi folosi graficul şi deasemenea aveţi butonul "How to use". Enjoy, my friends!

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era. Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor "Pliiin!" Profesorul a scos de sub catedră o ceaşcă cu cafea pe care a turnat-o în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au izbucnit în râs...

"Acum..., a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit, aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut, în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte. Dacă veti începe cu nisipul, a continuat el, nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele. La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante. Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu soţia în oraş la cină, joacă golf..., vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv. Ai în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentă ceaşca de cafea. Profesorul i-a răspuns zâmbind: "Mă bucur că întrebi asta. Ea vrea doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru o ceaşcă de cafea, băută împreună cu un prieten.

Ţin minte cum, adolescent fiind, în vacanţă la ţară m-am oferit să-l ajut pe bunicu să "optimizeze" o suprafaţă de teren dintr-o livadă pe care până la vremea respectivă, doar se cosise fânul. Terenul, cam în pantă, deh, ar fi trebuit cât de cât nivelat în prealabil...Aşadar, m-am trezit a doua zi cu noaptea în cap pus pe fapte mari. "Înarmat" cu o sapă şi o casma, ţin minte că pe la ora şase deja săpam cu sârg. Sincer, nu realizez nici acum sub impulsul cărei gândiri ilogice am încurajat acea idee... Cert este faptul că în jurul prânzului, îl văd şi pe taică-miu pe drumul de căruţe ce şerpuia printre pomi, venind agale cu un ulcior de apă în mână şi cu un săcotei de mâncare pe umăr.

După ce m-am şters de sudoare cu maieul pe care îl pusesem pe cap în loc de bandana să nu fac insolaţie şi după ce mi-am tras sufletul, după ce m-am bucurat de prilejul de pauză şi că puteam să mai schimb şi eu o vorbă cu cineva după atâtea ore de muncă solitară, după ce am contemplat împreună munca depusă până atunci şi locul cu o întindere de vreo..., zic eu, şase sute de metrii pătraţi (20x30) şi... diferenţă de nivel de vreo patru, în aşteptarea unui cuvânt de apreciere, îl întreb pe tata: "Tată, cât trebuie să mai sap?" Răspunsul a fost implacabil: "Tot tată..., tot!". "Păi trăiţi-ar nervi lu' matale..., eu sunt escavator?" Înţelesesem deductiv până atunci necesitatea muncii şi satisfacţia acesteia, dar... "hai s-o facem cu cap, putem planta vie în loc de cartofi, că solul se pretează la ambele tipuri de culturi..., e nisipos", i-am zis, dar nu, "cartofii erau mai rentabili că se făceau mai repede".

A doua zi eram plecat la munte cu prietenii şi patalamaua pusă de tata precum că nu-mi place munca şi nu sunt bun de nimic. Adevărul este că nici în ziua de azi...,  chiar ieri am sosit de la ţară, pe locul respectiv nu este plantat nimic.

Dacă eşti unul dintre aceia care încă mai cred că relaţia de cuplu este precum şahul, că se "joacă" în doi, vă înşelaţi amarnic.

Nu întotdeauna, mai mereu... vine în "vizită" şi uită să mai plece. Îţi pui întrebarea cu ce ai greşit în faţa lui Dumnezeu, dacă e să existe unul, să te pedepsească de două ori pe an, de Paşti şi de Crăciun, cu aceeaşi pacoste - soacra. Nimic de zis, primele 2 luni eşti amabil, îngăduitor..., că deh, doar vrei să rămâi în propria casă şi să mănânci mâncare caldă, nu-i aşa? Începând cu a treia lună, deja este prea mult; ştiţi voi: vine omul, stă oleacă, mai discută, dar şi pleacă...

MANELISTUL : E liber?
PATAPIEVICI : Da…
MANELISTUL : Seminţe?
PATAPIEVICI : Nu, mulţumesc. Aruncaţi cojile pe jos?
MANELISTUL : Păi unde sloboz să le-arunc? Nu vezi unde-i coşu'? Păi dacă mă duc pân-acolo să scuip după fiecare sămânţă nu ma ia toţi dracii de oboseală? Dă-mi matale o foaie din cartea aia şi-mi fac un cornet…
PATAPIEVICI : Vai de mine..., dar asta-i “Critica raţiunii pure”…
MANELISTUL : Are foi veline sau normale?
PATAPIEVICI : Normale…
MANELISTUL : Atunci e bune, dă-ncoa’...!
PATAPIEVICI : Nu se poate…
MANELISTUL : De ce coaie?
PATAPIEVICI : (încercând să găsească o explicaţie) Am…împrumutat-o de la bibliotecă!

Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic şi de neinsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun.
Ajută-mă, învaţă-mă… cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală…, poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adaugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un ineluş de aramă şi-l întinse băiatului adăugând:
- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani şi nici în ruptul capului să nu-l dai pe pe mai puţin de un ban de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede…!

Povestea spune că un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situaţia în care se afla să reacţioneze la fel: "E foarte bine!"
Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Din greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a spulberat regelui unul dintre degete. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .
Auzind acest lucru regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă aflată la marginea regatului său şi urmărind prada a fost capturat de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l "prepare". Unul dintre canibalii care vroiau sa dea foc “grătarului” a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţiosi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era... întreg. În concluzie l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasă, regele şi-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, a ordonat ca prietenul lui să fie eliberat.

"Ai avut drepate...", i-a spus regele prietenului proaspat eliberat, "...a fost foarte bine că mi-am retezat degetul" Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. "Imi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
"Ce vrei să spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?".
"Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine..."

Blondă, 21 ani, ochi albaştri, picioare 1,2 m, 90-60-90,aventurieră, superbă, intelectuală, statut social bun, dornică..., vând bicicletă.

Felul în care gândeşte un bărbat
În marea majoritate a cazurilor, în rubricile matrimoniale abundă anunţurile de genul "femeie tânără (cel puţin 40 de ani), fierbinte (36,6* C +/- 10%), openminde (!) ofer servicii deosebite la domiciliul clientului (doar domnilor generoşi), sună-mă! (dar să nu afle soţul)".
Că-s cocalari, agramaţi sau chiar analfabeţi, nu contează…, bani să fie (aceştia nu au miros) ...şi nici gust (?!) Ei bine, bărbaţii au... gusturi (desigur!)(unii se mulţumesc "să şi-o tragă", alţii să "v-o tragă" (scuzaţi-mi expresiile de jargon, dar tonul dur în acest caz, are scop precis) "De ce, doamne iartă-mă, să plătesc un serviciu de care nu sunt sigur (ba din contră, am păreri reprobabile) când..., chiar de mă costă însutit, merg într-un club şi mă aleg şi cu satisfacţia "vânătorii" şi cu... "serviciile aferente?"

Este greşită ideea că bărbaţii caută doar sex.
Cu toate că, cel puţin în urma declaraţiilor voastre, vă doriţi "bărbaţi de calitate" vă lăsaţi impresionate de remarci de genul "printzeso, cat de buna esti", "ce fund mishto ai" sau... "mamaaaa..., ce tziash face..."(ce drac de legătură o avea măsa cu treaba asta?! )
Credeţi-mă citind asfel de comentarii în profilele voastre, mă simt penibil că sunt bărbat, iar văzând că daţi curs acestor onomatopee, se naşte în mod implicit întrebarea "există oare evoluţie sexuală sau totul se reduce la instincte primare" Este cunoscută teoria lui Freud conform căreia subconştientul uman generează dorinţe cu conţinut sexual; în parte tind să dau dreptate acesteia, dar alfel, mi-e greu să cred că oricare individ (bărbat sau femeie) aflat pe oricare altă treapă superioară din punct de vedere socio-cultural faţă de stadiul de primitivitate se rezumă decât la sexualitate. În principiu, cred că totul se rezumă la... cerere şi ofertă.

Într-o perioadă în care indivizii societăţii actuale pun tot mai puţin preţ pe valorile morale şi spirituale, prinşi fiind într-o luptă acerbă pentru supravieţuire (oare este o exprimare exagerată?!), …pentru locul de muncă şi pentru un salariu decent, relaţia de cuplu, are pe zi ce trece tot mai puţini adepţi. NU este o scuză pentru slaba preocupare faţă de nivelul de cultură în general, în schimb acest slab interes faţă de… intelect, este oarecum justificată prin lipsa timpului disponibil atribuit acestui aspect…

Atunci când am auzit că Mihaela, “vecina de la patru”, şi-a lăsat soţul şi fetiţa pentru… un "ménage-a-trois" între ea, şeful ei şi “Rumburack” (are BMW – X6) din blocul vecin mi-am zis “cu siguranţă ne ducem dracu’…”. Ştiu că viaţa este scurtă şi că ne rămâne prea puţin din ea pentru satisfacţii... imediate, dar chiar nu mai contează nimic altceva?!

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la oficiile de stare civilă, în iunie 2009 s-a înregistrat o medie de 6,3 căsătorii la o mie de locuitori, comparativ cu un indice de 2,9 căsătorii la o mie de locuitori în luna februarie 2010. La divorţuri “stăm bine”…, cu un număr de 1552 hotărâri definitive mai multe (atenţie!) în luna februarie faţă de cea precedentă a anului 2010. Natalitatea, ca urmare a acestui fenomen, a scăzut. România tinde să îmbătrânească, evident, fără beneficiul oferit de… înţelepciunea vârstei, ci din contră, cu dezavantajul implicit al unui dezechilibru macroeconomic prevăzut pe termen lung. Cu toate încercările de redresare a acestei situaţii din partea guvernanţilor, mărirea vârstei de pensionare şi scăderea pensiilor…, să recunoaştem: am intrat într-un cerc vicios.

O relaţie de cuplu ideală este acea relaţie în care nu există certuri...
Hm! Inevitabil, indiferent de motiv, că este vorba de lucruri mai mult sau mai puţin importante, femeile, într-un fel sau altul, vor încerca să te domine punându-ţi în cadrul oricărei dispute acea întrebare încuietoare, cu tentă filozofică... "ce v-aţi face voi bărbaţii fără noi femeile...?"

Normal, niciuna din ele nu crede în superioritatea genului feminin în faţa bărbaţilor, vor doar să pună capăt acelei dicuţii ridicole şi fără sens... În niciun caz nu le invitaţi în faţa PC-urilor dumneavoastră să le puneţi următorul videoclip..., luaţi-le în braţe şi iubiţi-le... Merită!  

Mi-ar fi plăcut să-ţi pot spune acest lucru, şoptindu-ţi-l... şi apropierea buzelor mele să fie un subtil preludiu pentru întreaga zi - alta decât ar fi fost ieri, altfel decât va fi fost mâine...; să te acopăr nesătul cu săruturi, să te dezvelesc cu mângâieri...

Zeiţă a Dragostei şi a Fericirii deopotrivă cu cea a "setei de viaţă" şi a "poftei de a trăi": Ţie să-ţi dedic în fiecare zi poemul meu cel mai bun şi tot Ţie să-ţi fac templu în deşertul sufletului meu. Ţie să mă închin, arzând pe rug ofrande - doruri şi-amintiri despre ziua de mâine - deja trăită în visele mele...

Dărămând ziduri pentru a-ţi face templu..., arzând vise... pentru a trăi.

Lăsând deoparte dilema lingvistică provocată de unele cuvinte din limba română, stau şi mă întreb ce anume a dus la formarea lor... N-am să intru în etimologia acestora însă existenţa prefixelor bi~ şi tri~ în componenţa acestora îmi dau bătăi de cap. Două dintre acestea, bilă şi tricou... sunt de-a dreptul imposibile.

Există un banc care încearcă o explicaţie logică a etimologiei „bilei”,

Un poliţist găseşte pe jos o bilă. Îi dă drumul jos şi ea sare de doua ori. Mă, se gîndeste el, de ce sare bila asta de doua ori? Ia să mă duc la căpitan... Se duce la căpitan şi îi comunică faptul. Se gândeşte căpitanul, se gândeşte şi, cuprins subit de revelaţie, sare de pe scaun şi spune:
- Păi, mocofane, sare de două ori pentru că se cheamă bilă. Dacă sărea de trei ori se chema trilă.

…dar fie vorba între noi, aceleia care sare de “en-jde-ori” cum să-i spui? Enjdeorilă?!

Mă rog, hai să zicem că am rezolvat problema… enjdeorilei, dar cu tricoul cum rămâne?
Nu-mi vine în cap decât replica acea, deja ajunsă celebră: “halatul…, halatul…, cât costă halatul? ”

E clar..., am ce face la noapte.

Iarnă blândă, iarnă rea
Ia mai dă-o ’n pana mea
Ba că-i frig şi viscoleşte
Ba că-i cald... de ne-ofileşte.

Nu scriu cu pana...; cu toate că mi-aş fi dorit să-mi cumpăr una văzută cândva prin Magazinul Obor, mi-am dat seama la timp că de fapt era un „stilou cu fulgi” care nu-şi merita banii, aşa că scriu în continuare cu tastatura... în Word.

Subiectul articolului de faţă se vrea o încurajare proprie la cele citite mai devreme pe „9AM” – ştirile de seară (...de ce naiba nu-mi trimit un newsletter cu titlul „9PM”?!)
Dacă în urmă cu o lună acelaşi site mă avertiza că e cazul să-mi scot plapuma de la naftalină şi s-o duc la croitor din timp în scopul de a mă proteja de auspiciile vremii din această iarnă, această ultimă ştire încearcă să mă liniştească (oarecum!) anunţând „vreme cu temperaturi mai ridicate decât media acestei perioade”.
Na! drăcia lu’ dracu…, i-o mă conformez, dar cu Croitoru cum rămâne? Croitoru..., colegul meu care stă în maşină precum pruncul în burtă la măsa la cât de mare este şi care a dat aproape două salarii pe o pereche de clăpari Scorpio (recomandarea mea) cu gândul că nu-i de glumit cu zăpada în Bucureşti iarna asta.

Trecut de o anumită vârstă, cred..., orice bărbat, cel mai mult se teme de a nu deveni ridicol. Adevărul este că, sincer nu ştiu dacă este axioma universal valabilă a tuturor sau doar un principiu de viaţă care tinde în cazul meu să devină o manifestare aproape paranoică în relaţiile cu ceilalţi.

Viaţa fiecăruia constituie un caz particular care în mod normal ar trebui analizat fără a te lăsa pradă ispitei de a fi influenţat de generalităţi. Să judeci pe cineva după “aspectele” exterioare fără a căuta chintesenţa fiecărei trăsături sau caracteristici interioare este, din punctul meu de vedere, cea mai bună dovadă de superficialitate în gândire, desigur nu vorbesc aici despre… asocieri afective însă, să urmăreşti evoluţia vieţi unui om prin prizma unor criterii dictate de interese personale este, din punctual meu de vedere, cea mai mare greşeală de abordare a relaţiilor interumane de orice natură.

Idealist convins, stare aproape sinonimă cu naivitatea, încă mai cred în oameni, în potenţialul lor pozitiv, în calitatea acestora… La vârsta pe care o am tind să cred că acesta este un mare defect de adaptare ce face ca prostia să pară “mic copil”. Mă întreb cum să fac să nu mai cad pradă propriei mele iluzii despre lume. Ignorând-o, aş avea vreo şansă?  Nu cred în Dumnezeu – cel puţin pentru mine, prin tot ceea ce mă înconjoară, inexistenţa acestuia ţipă la propriu.
Deci…, dacă în oameni este o greşeală să cred, iar Dumnezeu nu există, atunci ce rămâne? – un imens pustiu…

Este greu sau aproape imposibil să descrii în cuvinte intensitatea emoţiilor pe care le trăieşti; dacă pentru sentimente se spune că le poţi evalua prin sacrificiile pe care eşti gata să le faci pentru ele, pentru emoţii (trăirile nostre interioare) cuvintele vor fi întotdeauna prea puţine pentru a le reda puterea şi profunzimea, verbal sau în scris...

Azi-noapte venind de la muncă, până să mă bag la somn, "am mai croşetat" câte ceva pe la calculator..., email, feed-uri..., ştiţi voi, ca oricare...; întâmplarea a făcut să dau peste acest videoclip care, cu riscul de a mă face de râs, trebuie să recunosc că m-a impresionat până la lacrimi. Eu, ca bărbat..., ar trebui să pozez de dur..., dar cu toată stima faţă de propria-mi persoană..., urmărind compilaţia acestor revederi, mi-au dat lacrimile. Le-am pus pe seama oboselii, deh... 50 de ore de nesomn, vă spun eu, este de ajuns pentru oricine. M-am mulţumit să postez acest link considerând că imaginile sunt îndeajuns de grăitoare, dar acum, după ce am dormit neîntors atâta timp şi revăzându-l , efectul fiind acelaşi, simt nevoia să mă justific...; într-un fel... Eu ca bărbat n-am voie să plâng, iar toate aceste lucruri, ar trebui să le tratez cu lejeritate, nelăsând ca "astfel de prostii" să-mi influenţeze în vreun fel starea de spirit; aşadar..., cu siguranţă sunt încă obosit. Mă bag iar la somn.

Un week-end K²...este acela în care pun ceasul să sune la ora 0:00 şi îmi aloc un timp echivalent cu cel al duratei unui meci de fotbal neeşalonat pe reprize, pentru tabieturi..., (cea mai mare parte a acestuia se reduce la... dezmeticire), până să plec la serviciu.

Este intervalul orar care îmi va oferi „satisfacţia deplină” în decursul acestui sfârşit de săptămână – savuratul cafelei solubile făcută cu apă rece (că mi s-a stricat reşoul electric pe care găteam), iar apoi... working

„Sport, mişcare, sănătate...”, că în rest le am pe toate; glumesc...

Nu am timp să citesc, nu am timp să scriu, nu am timp nici să gândesc..., presupun. Rutina îşi spune cuvântul, iar ca o revelaţie a momentului realizez că nu am timp nici să mă plictisesc (eşti un tip fericit, vor spune unii...) Job-ul meu are ca obiect al muncii stress-ul. Am ajuns să interacţionez cu el..., ştiţi voi, comunicăm, facem glume, vorbim despre femei – suntem cei mai buni prieteni.

Oricum..., acest articol este mai mult genul acelora pe care le pui pe Twitter, scris nu neapărat că prietenii ţin să ştie ce faci în fiecare moment al zilei, ci mai degrabă un review a celor făcute deja, o metodă de a te convinge că n-ai uitat dracului să faci ceea ce aveai de făcut.

Aşadar, îmi voi da stingerea, ceea ce înseamnă că dorm deja, nu-i aşa?!. Dormez tranquille, Leon! Bonne nuit à vous, aussi!

NB : nu mă întreba unde lucrez ; voi fi nevoit să te împuşc după aceea… 

Mă gândesc la faptul că poezia în general..., referindu-mă la adevărata poezie, nu neodadaismul actual..., are propriul ei “suflu”; uneori, precum o adiere primăvăratică, îţi mângâie faţa, iar întâmplându-se să ajungi în rezonanţă cu pulsul lăutric al acesteia, tinzi să te substitui pe de-a 'ntregul inimii unei fiinţe ce nu-i ştiai sălaşul în tine, doar când şi când simţindu-i tresărirea, zâmbeşti spunându-ţi... „nu poate fi adevărat”. Alteori, poezia este ca vântul de toamnă. Acesta aduce de regulă ploaia rece şi deasă ce nu-ţi udă trupul, cât sufletul – lacrimile celuilalt..., zvârcolindu-se în tine, cu dureri necunoscute încă, cu mâinile făcute căuş, cerşind de la soartă, milă...

La fel şi iarna..., la fel şi vara..., au corespondentul lor eolian în poezie.

Poezia o poţi găsi dealtfel, în tot ce te-nconjoară: muzică, locuri, fapte..., dar faptele generează un alt gen de poezie – epopeea fiecăruia dintre noi. Minţindu-ne sau îndesându-i pumnul în gura şi aşa însângerată, celuilalt nu-i rămâne decât scâncetul înăbuşit al unei vieţi ratate, trăită în van – un paralelism a ceea ce ai fost sau şansa ratată de a fi trăit altfel – „nimicul luând locul unor feţe ce plâng,/ Găsind cuib în mâini ce se frâng tot mai triste”

„...numai tăcând şi gândindu-te singur/ ajungi să-nţelegi că trecutul e-o casă pustie”(Bakonsky)

Acesastă postare se vrea un comentariu la un articol de pe blogul unui vizitator - BabyButterflyEffect

Scriu aici din motiv că persoana în cauză (cel puţin la momentul actual) şi-a setat profilul pe Netlog astfel încât "doar prietenii" au acces la a face vreo notă (observaţie, cometariu) însemnărilor ei. Este de înţeles grija de a-ţi tria prietenii, dar să excluzi din start posibilitatea să fii cometat(ă) îmi pare o exagerare la… a fi prevăzător.

Aşadar, plecând de la premisa că cele scrise de fiecare dintre noi constituie o reflecţie a trăirilor noastre interioare (preocupări, idei personale etc.) şi că doar prin dialog se poate ajunge la perfectarea acestora, cel puţin din punct de vedere calitativ, prin aceea de a te substitui conceptului, dacă vreţi, de a fi un sistem fizic deschis (schimbul de informaţie - osmoză informaţională*) îmi este imposibil să nu întreb, referitor la cele conţinute în articolul cu pricina - să fie vorba de suficienţă (prea bun pentru cei din jur)?!

Suficienţa în acest context, nu are neapărat un caracter negativ. Este binecunoscută maturizarea psihic-emoţională a femeilor la o vârstă mai fragedă decât cea a bărbaţilor (vezi vârsta de 24 de ani pe care o ai). Sub toate aspectele, o femeie finalizează perioada pupertară exact la vârsta ta, comparativ cu cea a bărbaţilor, la care perioada pubertară se finalizează în totalitate, în jurul vârstei de 26, chiar 28 de ani... (ce-i drept, unii nu se maturizează nici la 40...)

Frustrarea despre care vorbeşti în articolul tău, aceea de a fi singură, probabil se referă la incapacitatea (scuzabilă, dealtfel) de a accepta în preajma ta o specie masculină, care din păcate tinde să devină dominatoare din punct de vedere cantitativ în aria de vârstă din care faci şi tu parte, atât de obtuză şi egoistă propriilor interese (de orice natură) încât suprimă din start idei ca loialitate, altruism şi devotament sau excluzând ca fiind slăbiciuni de caracter, toleranţa, înţelegerea…, bunătatea în general.

Cele mai multe cupluri, tinere sau adulte, uită ce anume a făcut să se ajungă la însăşi uniunea în sine – prietenia; odată acceptaţi şi recunoscuţi în societate ca fiind un cuplu, fie că este vorba de căsătorie sau concubinaj, cei doi, D-zeu să-i înţeleagă, ajung să se comporte ca şi cum celălalt le-ar aparţine de drept… ca obiecte..
Să-mi fie cu iertare oameni buni – nimeni nu vă este dator cu nimic atât timp cât la rândul vostru nu oferiţi nimic în schimb (parafrazez pe Anatole France..., parcă; nu mai ştiu).
Cum Doamne iartă-mă să menţineţi respectul partenerului atât timp cât voi îl trataţi ca pe un obiect ce vă aparţine de drept?

Ca exemplu, vă dau o întâmplare petrecută chiar azi-dimineaţă la prima oră în jurul orei 5 AM:
Eram cu colegul de serviciu, în maşină, cînd, pe ploaia aceea măruntă şi frigul de afară, undeva la intersecţia Şoselei Pantelimon cu Strada Ziduri Moşi, pe fundalul acela aproape gri, ne-a fost imposibil să nu remarcăm de la distanţă rochia albă a unei mirese. „Eeei, să ne punem o dorinţă!” – ne-am zis. (cunoaşteţi superstiţia, nu-i aşa?!) Sincer, nu ştiu ce dorinţă şi-o fi pus colegul de muncă, însă eu, stând şi gândindu-mă s-o aleg pe ce-a mai porivită dintre toate, tocmai l-am observat pe EL. EL fraţilor..., cu majuscule! Să vă descriu tabloul?! Ea, sărăcuţa , rămăsese lângă taxi şi se chinuia să scoată ceva din portbagaj, iar EL – DOBITOCUL – cu o umbrelă mare deasupra capului, deja ajunsese pe scările blocului; cu o floare mare albă în piept şi papion. Instinctiv mi-am zis... „dă Doamne s-o treacă măcar pargul...!”

--------------------------------------------------- ---------------
* osmoză informaţională = expresie inventată ad-hoc pentru a sublinia succint la care anume fenomen fac aluzie

În cazul bărbaţilor orice relaţie de afecţiune are la bază ideea sau dorinţa de a fi mai bun, în cazul femeilor aceea de a nu repeta greşelile din relaţiile anterioare... 

Pentru bărbaţi, orice relaţie de afecţiune poate fi comparată cu o coală de hârtie; la început imaculată, aceasta suportă orice încercare artistică..., pe măsura trecerii timpului, acumulând o grămadă de ştersături şi începând să întineze, cere imperios să fie schimbată.

Este greşită ideea că bărbatul datorită reminescenţelor evolutive este infidel relaţiei de cuplu - tocmai instinctul de haită este cel care îl face să îşi dorească un menage-a-trois... Acordă-i încredere şi te va uimi cu loialitatea sa faţă de grupul de apartenenţă.

Femeile sunt precum merele - cu cât sunt mai sus, cu atât culesul acestora necesită un efort mai mare... Nu este adevărat că merele din vârful pomului sunt mai bune. La urma urmei, toate sunt mere...

Citeam cândva că "dragostea, ca şi şahul se joacă în doi"... De ce naiba s-a mai inventat poker-ul?

Este normal să pleci sub diferite pretexte de acasă, la amantă...; anormal ar fi să cauţi motive să pleci de la amantă, la soţie.

Să te limitezi la un singur partener este cel mai nepotrivit lucru pentru ca o relaţie de cuplu să funcţioneze... asigură-i diversitate, iar "fluturaşii din stomac" despre care tot vorbesc femeile la începutul unei relaţii, îţi vor asigura generaţie de generaţie aceaşi senzaţie "ca la început".

Să-i interzici partenerului să-şi petreacă nopţile cu prietenii în night-club este, dacă vreţi, o îngrădire a simţului său artistic sau înclinaţiei acestuia către estetic. Dacă ţii neapărat să-l ai acasă, organizează-ţi propriul show. Convinge-l că cel puţin din punct de vedere calitativ este cu mult deasupra celor pentru care îşi pierde nopţile prin baruri, astfel încât să-l determini să-şi aducă şi prietenii. Pentru a asigura diversitatea necesară unui show adevărat, cheamă-ţi şi tu prietenele...

Fidelitatea faţă de un singur partener constituie o mare constrângere de potenţial.

Familia poate fi considerată o instituţie... este inevitabilă şi la un moment dat chiar necesară, infuzia de capital. În principiu, este o greşeală de management să nu cauţi noi pieţe de desfacere.