Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic şi de neinsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun.
Ajută-mă, învaţă-mă… cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală…, poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adaugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un ineluş de aramă şi-l întinse băiatului adăugând:
- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani şi nici în ruptul capului să nu-l dai pe pe mai puţin de un ban de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede…!
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic şi de neinsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun.
Ajută-mă, învaţă-mă… cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală…, poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adaugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un ineluş de aramă şi-l întinse băiatului adăugând:
- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani şi nici în ruptul capului să nu-l dai pe pe mai puţin de un ban de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede…!
Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă.
Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea.
Doar ce apuca să le zică de banuţul de aur şi îi apuca râsul…, altii se încruntau crezând că sunt luaţi peste picior sau îi intorceau imediat spatele neînţelegând cum un ineluş de aramă poate valora un galben. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin decât I se spusese, asa ca refuza oferta.
După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bătrânul înţelept. Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scapa pe învăţat de griji, astfel încât acesta să se poată ocupa şi de el.
Intră cu capul plecat.
- Îmi pare rău, începu el, dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-ai cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înţeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaştem adevarata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier, nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face.
Spune-i că ai vrea să vinzi inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l vinde şi întoarce-te cu inelul!
Flăcăul încălecă şi plecă în goană.
Bijutierul examină atent micul inel, îl privi întorcându-l pe toate părţile şi din când în când mai scăpa fără să-şi dea seama o exclamaţie care-i trăda uimirea… . Aşeză cu grijă bijuteria pe o bucată de catifea neagră şi apoi zise:
- Prietene, dacă vrei să-l vinzi acum, din păcate nu am să-ţi dau mai mult de 70 de bani de aur, dar dacă îl păstrezi pentru mine, într-o săptămână ţi-aş putea da dublu…
- Cuuum, 150 de galbeni ?!? - exclamă năucit tânărul.
- Da ştiu…, bine, fie…; păstreză-l pentru mine şi luna viitoare îţi voi da o mie de galbeni, răspunse bijutierul. Ştiu că inelul, chiar dacă este din aramă, valorează mult mai mult decât îţi pot oferi, dar în vremurile acestea nimeni nu mai apreciează o aşa lucrătură fină şi un filigran atât de preţios, nemaipunând la socoteală vechimea bijuteriei…, în alte vremuri poate merita şi mai mult, dar asta este ultima mea ofertă.
Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
- Ia loc, te rog - îi spuse acesta dupa ce-l ascultă.
Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unică şi, ca şi în cazul lui, doar un cunoscător poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui…, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca mulţi oameni care nu se pricep să ne evalueze. Cel mai important este să ne străduim să ne etalăm adevăratele calităţi până se va găsi omul potrivit care să ne recunoască adevărata valoare.
Postări
